În mod fondat, Tribunalul Specializat București (Secția a VI-a) a reținut absența bunei-credințe într-o acțiune de revendicare mobiliară în drept internațional privat (franco-român), atât împotriva posesorului actual, intervenient forțat, cât și a pârâtului inițial, care nu mai avea posesia la data pronunțării sentinței, având în vedere cunoașterea titlului de proprietate al reclamantului și incoerența apărărilor formulate.
Un rol remarcabil în pronunțarea acestei sentințe l-a avut administrarea interogatoriilor, care, în formula practicată de instanțele române, permite o percepție de calitate și nemijlocită a judecătorului asupra existenței relei sau bunei-credințe a părților.
